Il prof. Eugenio Maria Gallo traduce il Canto I del Purgatorio della Divina Commedia in dialetto dipignanese, unendo radici popolari e universalità del Sommo Poeta.
Il lavoro che vi presentiamo oggi, la traduzione in dialetto dipignanese del Canto I del Purgatorio della Divina Commedia ad opera del professor emerito Eugenio Maria Gallo, scrittore e poeta, è la naturale prosecuzione di un impegno culturale e linguistico che custodisce e valorizza le radici. Non è soltanto un omaggio al genio di Dante, ma un atto d’amore verso la lingua madre, che ridà vita a parole preziose cadute nell’oblio. In un’epoca di globalizzazione e omologazione dei linguaggi, quest’opera ricorda che il dialetto è patrimonio, identità e ricchezza collettiva: un legame tra tradizione e universalità che offre al lettore emozioni nuove e un rapporto più profondo con le proprie origini.
PRIGATORIU
Traduzione Canto I
Ppé se ‘mbarcà sup’acqua cchjù benigna
curra la varca d’a fantasia mia
e lass’arreti ‘n’unna assai maligna,
e mù ve cantu d’a secunna via
duve l’anima umana se rinnova
e digna se fa d’u Ceu, bella mia.
Appi ‘a morta puesì ‘na vita nova
oh Muse Sante ca v’appartegnu tantu
e Calliope mù s’azassi ppé ssa prova,
‘a musica ajjungenn’allu miu cantu
ch’e Piche hau canusciutu ccu dulure
ccussì de disperà suu ppé tantu.
‘Nu bell’azzurru funnu de culure
chi se spannìa ‘ntr’u seren’e l’ariu
puru all’urizzonte ppé sprennure
l’occhju m’aprìu allu piacire
appena fore de chill’ariu scuru
chi tantu me fici già chjangìre.
‘U pianeta chi all’amure duna vita
mù alluciava tuttu l’uriente
umbrann’i Pisci chi le venìan’arreti.
A destra me vutai, cacchjannu mente
a l’autru polu, ed eccu quattru stilli
suu cumparuti alla prima gente.
Parìa gode ‘u ceu de sse faville,
sittentrionale locu sbenturatu
ca un pò vidìre ‘u sprennur’e chille!
De là appena l’occhju haiu giratu
vutannume mmersu l’autru polu
duve ‘u Carru d’a vista era vuatu,
me truvai ccu ‘nu vecchju suillu
de tantu rispettu ‘n vista dignu
quantu figliu a patre, viatillu.
Varba longa, ccu pili janchi mischati
avìa, propriu cumu i capilli
chi ccà e llà d’u pettu erou calati.
I raggi pue ‘e chilli quattru stilli
alluciavanu tant’a faccia soa
ca me parìa d’esse avanti ad illi.
“Chine siti, ch’a jumara risalennu
‘u carcere eternu aviti scampatu?
Dissa, ‘a varba ccà e llà muvennu.
“Chine v’ha guidatu e alluciatu
escennu de ssa notte senza fine
chi sempe scura fa chilla vallata?”
Viulate aviti ‘e sante leggi tutte
o forse ‘ncelu decretu è cangiatu
ca, dannati, veniti a sse mie grutte?”
E Virgiliu allura me tuccau
e ccu vuci, manu e ccu signu
a vascià gamm’ed occhji me purtau.
Doppu l’ha dittu: “E mie un vignu
ma ppé fimmina de ceu, dicu,
a chissu fazz’e cumpagnìa e sustignu.
Ma vistu ca vò sapire, via via,
qual è lu veru nostru statu
negare a ttie un se pò a vuce mia.
Chissu chi vidi è ancò in vita
ma ppé la soa pazzìa, arrassu sia,
pocu le mancau alla vì finita.
Cumu t’è dittu, hau mannatu a mia
ppé l’aiutare ed autru passu un c’era
ca chissu ch’haiu sceltu cumu via.
Ha vistu l’anime morte tutte quante,
mù l’è purtatu a vì l’anime bbone
chi sutt’a ttie vannu a se fà sante.
Cumu hai fattu un tu dicu ‘e nente
certu d’u Ceu cc’è ‘ncunu chi m’aiuta
allu purtà a te vide e a te sente.
Accetta mù ccà ‘a soa venuta
illu circa libertà, ch’è ccussì cara
cumu sa chi ‘a propria luce stuta.
E lu sai bbonu tu, ch’amara un te fu
ad Utica ‘a morte, duv’hai lassatu
‘u corpu chi demane sprenna cchjù.
I dicreti eterni un l’amu viulati
ca chiss’è vivu e de Minusse un vignu,
ma d’u circhiu duve sù l’occhji grati
‘e Marzia toa, ch’ancora mù te ‘nvoca
oh sacru pettu, d’a tene tu ppé ttie:
ppé amure sou, famme passà ‘e llocu.
Famme jì ppe le sette tue curnici,
quannu tornu ringraziu illa ppe ttie
si d’esse là ricurdatu tu me dici”.
“Marzia m’è tantu piaciuta
quann’era vivu”, me dissa allura,
” chi grazie le fici quante n’ha vuutu.
Mù ch’è là oltr’u jume ‘e luce mutu
toccare un me pò cchjù, ppé lu dicretu
fattu quannu iu ne signu esciutu.
Ma si vò ccussì ‘na fimmina celeste,
cumu me dici, d’autru un c’è bisognu,
dummannalu ppé illa e tantu vasta.
Và allura, e fa ca illu mù se vesta
de ‘nu junciu e laval’a faccia,
pulennulu ccussì de ugne pesta;
ch’un cummena, ccu l’occhju velatu
de neglia a s’affaccià allu primu
d’i ministri, chi sù d’u Ceu viatu.
S’isua chi tuttu ‘ntornu edi ‘mpusa
allu vasciu duv’a va vattennu l’unna
porta junci duv’a sabbia è sciusa:
nessuna chjanta chi pò fare frunna
o se ‘nduriscia, certu cce pò stare
ca ventate ed acqua ud assecunna.
Doppu ud è chiss’a strata ‘e fare;
v’a mustra pue ‘u sue chi sta nascennu,
ppé potì saglie senza fatigare”.
Ccussì sparìu, e tannu iu m’azai
citu citu, e tuttu abbringhiatu
a Virgiliu, e l’occhji le fissai.
E illu: “Figliu, seguame duve vaiu
vutamune, ca sulu ppé ssa via
ssu chjanu scinna duce vers’a praja”.
D’u matinu l’ura l’alba già vincìa
facennula scappà, e de luntanu
haiu vidutu d’u mar’u tremulìu.
Jìjamu ppé lu chjanu senza dire
cumu chi circa la perduta via
e s’ud è là le para vanu ‘u jìre.
Venuti pue duv’a brina s’appunna
allu sue, duve ppé essere ‘nfrattata
e tutta all’umbra, pocu se sciunna,
‘e manu sup’u pratu tuttu ‘mpusu
‘u mastru chjanu chjanu stise:
ed iu chi sapìa qual era l’usu,
vutai ad illu ‘e guance uffise
ccussì me liberau nettu pulitu
d’u scuru ch’u ‘nfernu l’avìa misu.
Arrivati pu’ allu suarinu litu
chi nu vidìu passà ppé chille acque
omo chi de turna’ pue sia peritu.
Ccà me mise lu junciu, cumu ‘ntisu:
e mera mera, cumu lu staccau
‘u chjantune, lestu s’azau tisu
là ‘e duve prima lu cacciau.
Libera traduzione di Eugenio Maria Gallo

